Leaves in the wind...

Deschid ochii si vad lumina soarelui atat de puternic in aceasta zi. Desi este aproape sfarsit de septembrie, soarele nu inceteaza sa ne uimeasca cu intensitatea caldurii ce o ofera. In timp ce mergeam prin parc, iar gandurile imi hoinareau peste mari si tari, ceva imi atrage atentia. Ceva banal am putea spune. Ceva ce niciodata nu prea bagam de seama. O frunza ce se desprindea dintr-un copac. In alergarea ei catre pamant, a fost purtata de un vant linistit ce parca ii soptea "Nu iti face griji, totul va fi bine! Esti in siguranta!". Am stat un moment si fara sa imi dau seama, am ridicat acea frunza de pe jos. Atunci am realizat ceva: cat de mici suntem noi in aceasta lume. Cat de neimportanti, dar in acelasi timp vitali. 

Uneori suntem ca si o frunza ce cade dintr-un pom. Ne lasam dusi de vant, incotro de poarta, fara sa stim destinatia. Dar odata ce am ajuns pe pamant, cineva ne ridica. Ce se intampla dupa aceea? Nu vom putea stii... trebuie doar sa urmam ciclul normal al vietii. Sa asteptam iarna fara sa ne temem de inghet, apoi sa asteptam primavara pentru a putea reveni la viata.

Fiecare dintre noi a trebuit sa suportam ierni crunte, a trebuit sa trecem prin incercari care parca ne inghetau, dar nu ne-am descurajat, nu ne-am dat batuti. Am asteptat doar primavara. Acel moment cand reveneam la viata. Acel moment cand renuntam la tristete, la suferinta provocata de gerul iernii si scriam un nou inceput. 

Noi suntem frunzele acestui copac numit viata. Depinde de noi daca vom lasa vantul sa ne poarte de grija, daca vom lasa ca gerul iernii sa ne distruga sperantele sau daca vom astepta primavara!

Katuu

Mic sfat: increderea!

Exista un cerc in viata noastra care din pacate se transforma din ce in ce mai mult in normalitate. Este vorba despre cercul increderii. Cum functioneaza: cunosti pe cineva, deveniti prieteni, cu timpul incepeti sa aveti incredere unul in celalalt, iar apoi  apare "normalul" : unul dintre cei doi tradeaza increderea celuilalt. Acest lucru este denumit normal in zilele noastre. Pentru ca increderea este un lucru din ce in ce mai rar, iar cei care stiu sa dea dovada ca poti avea incredere in ei sunt din ce in ce mai putini. 

Nu cred ca exista cineva in aceasta lume care doreste ca nimeni sa nu aiba incredere in el. Dar de ce oare nu putem sa aplicam regula "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face"? Cu alte cuvinte, daca tie nu iti place sa fii tradat, de ce trebuie sa fii tu cel care tradeaza increderea celuilalt? Intr-adevar, aici depinde si de cei pe care ii alegem sa ne poarte increderea. Fiecare are dreptul de a-si alege "confidentul" insa unii fac niste alegeri de-a dreptul ridicole! 

Nu acorda prea multa incredere oamenilor. Chiar daca crezi ca ii cunosti, s-ar putea sa te surprinda. Iar daca cineva incearca sa te avertizeze in legatura cu adevarata fata a acelei persoane, nu interpreta sfatul. Iti spune cineva care a facut greseala asta destul de des...

Intr-o lume in care toti se cred normali, eu aleg sa ies din aceasta normalitate. Aleg sa fiu altfel. Sa ies din acest cerc al increderii si sa imi formez propriul drum. Drumul meu cu sens unic de incredere nelimitata! sunt destul de multe benzi. Ce spui, ne intrecem?

Katuu

Mic sfat: frica!

Cu totii ne temem de cate ceva. De cele mai multe ori, copiii spun ca se tem de intuneric, de oamenii straini poate chiar si de caini. Imi aduc aminte ca si eu ma temeam de intureric. Cand ma trezeam noaptea, nu ma uitam niciodata pe fereastra deoarece imi era frica de ceea ce as putea vedea afara. Desigur anii au trecut. Si desi intunericul nu ma mai inspaimanta, nu stiu inca ce sa spun despre ceea ce vad pe fereastra...

Chiar daca atunci cand cresc oamenii nu se mai tem de intuneric, exista in noi ceva care ne face sa ne fie frica. Poate ca este vorba despre a spune adevarul cuiva. Poate ca este vorba de a afla niste vesti proaste. Cu totii ne temem de cate ceva. Temerile noastre nu sunt mereu aceleasi. Dar trebuie sa trecem peste ele. Atunci cand cineva se teme de intuneric, il sfatuim sa treaca peste. Sa priveasca inainte, sa-si ia inima in dinti si sa paseasca in intuneric. Poate ar trebui sa facem si noi la fel. Atunci cand ne este frica sa spunem adevarul cuiva, trebuie pur si simplu sa ne luam inima in dinti si sa o facem! Atunci cand trebuie sa primim o veste mai putin placuta, trebuie pur si simplu sa rezistam. Nimeni nu a spus ca e usor. Nimeni nu poate sa te invete cum sa fii puternic. Nu exista carti pentru asta. Exista doar oameni si experiente. Exista oameni care te vor ajuta sa treci peste temerile tale, peste incercarile grele. Exista persoane care au avut experiente asemanatoare si care vor fi dispuse sa te ajute sa depasesti momentele dificile. 

Nu trebuie sa te simti descurajat atunci cand intampini greutati. Pentru ca ele nu vor fi mereu acolo. Nu iti fie frica sa pasesti in intuneric. Cineva trebuie sa fi platit factura la lumina!

Kătuu

Bine ai (re)venit!

Pornim la drum! A mai trecut o luna din acest an. O luna in care blogul meu a cam ruginit. Am vrut sa se asorteze cu noile culori ce vor incepe sa puna stapanire pe copacii ce ii admiram toamna. Recunosc, in luna august nu am facut mare valva pe aici. Dar, odata cu venirea toamnei, cand lucrurile se schimba, am hotarat sa fac si eu o schimbare. Sa ma intorc la vechile mele obiceiuri. Astfel, dragi prieteni, va anunt ca de astazi, 9 septembrie, imi redeschid afacerea! :) 

Nu stiu cati dinte voi se vor bucura de acest anunt. Sper doar ca macar acei trei, patru oameni care se vor bucura de revenirea mea, nu imi vor purta pica pentru faptul ca am lipsit atata timp. 

Cum spuneam, a mai trecut o luna din acest an. S-au intamplat multe lucruri in acest timp. S-au produs schimbari, unele lucruri au evoluat, altele au ramas la fel...am cunoscut oameni noi, am revazut prieteni vechi... Am facut cam toate lucrurile ce se puteau face intr-o vacanta de vara. 

Si acum, iata-ne aici. Suntem in luna septembrie...ce sentiment ne produce acest cuvant? Septembrie... Suna a ceva misterios, ceva ce asteapta sa fie descoperit. Este timpul sa descoperim ce am facut toata vara! Daca roadele campului sunt destul de bune pentru a putea fi puse la pastrat. Daca fructele sunt destul de bune pentru a fi transformate in dulceata, compot sau alte delicatese culinare. 

E timpul sa aflam daca activitatea din vara aceasta a fost prielnica pentru noi. In aceasta toamna vom afla daca faptele noastre din vara aceasta vor fi tinute minte, sau vor fi doar niste lucruri spontane. Vom afla daca oamenii cu care am interactionat vara aceasta pot fi pusi la pastrare, sau trebuie inlaturati din reteta noastra. 

Septembrie presupune schimbare. Aceasta schimbare insa, trebuie sa porneasca de la noi. Daca vrem sa ii schimbam pe altii, trebuie ca mai intai acei oameni sa vada o schimbare in noi. am avut timp o vara intreaga sa ne schimbam. Oare am reusit? Am reusit sa devenim ceea ce vrem ca altii sa devina? 

Trebuie sa va marturisesc: compotul este motivul pentru care astept atat de mult toamna! Pot alege dintr-o varietate de fructe si le pot combina pentru ca gustul sa fie cat mai interesant. Asa se intampla si cu oamenii. Avem ocazia  sa ii alegem pe cei cu care ne putem petrece timpul. avem ocazia de a petrece timp cu fel si fel de oameni, de a combina prieteniile astfel incat sa avem parte de cele mai frumoase amintiri, iar cand vine toamna, sa putem trage o linie si sa spunem: acestea sunt fructele pe care le aleg!

Nu ma astept sa iasa perfect. Nu pot spune ca fructele vor fi mereu gustoase si proaspete. Dar stiu ca voi avea mereu o rezerva de compot atunci cand am nevoie. Si acesta este inca un lucru care imi place la septembrie...la toamna...diversitatea! 

Un septembrie frumos, prieteni! Si nu uitati: fructele cele mai bune, trebuie pastrate cu caldura! :)

Kătuu