Ziua in care am intalnit dragostea vietii mele

        In viata fiecarui om exista un moment cand stie ca are in fata dragostea vietii lui. Pentru unii mai devreme, pentru unii mai tarziu. Dar fiecare om care a vazut lumina zilei va avea parte de cea mai frumoasa experienta pe care cineva ar putea sa o conceapa. 
       Mie... mi s-a intamplat demult. Atat de demult, incat abia secunde mi-au ramas intiparite in minte. Tin minte un zambet cald, placut, frumos... ceva ce nu poti descrie in cuvinte. Poti doar simti cum inima iti bate mai puternic atunci cand te gandesti la el. Imi aduc aminte doi ochi ce ma priveau cu uimire, cu blandete, cu dragoste. Privirea aceea nu am sa o uit niciodata. Nu traisem mult pana atunci, dar niciodata nu voi mai intalni asemenea avalansa de sentimente. Acea privire... m-a marcat. Am inteles atunci ce inseamna sa iubesti. Si ce inseamna sa fii iubit. Desi... nu eram un om mare. Nu aveam experienta vietii. Dar... cred ca asta nu conteaza atunci cand in fata ta sta iubirea vietii tale. Apoi, doua maini catifelate m-au strans in brate. Am tacut. Abia mai resperam. Simteam cum traiesc prin accea imbratisare, fara sa mai fie nevoie de ajutorul meu. Dar nu s-a terminat aici. A urmat apogeul amintirilor mele. Acele buze care imi zambeau atat de frumos, acele buze care mi-au spus cuvinte pe care nu mi le amintesc, au facut ceva...neprtuit. Un sarut pe frunte a fost ultimul lucru pe care mi-l mai amintesc din acea zi. Si acele bucatele de secunde acum par ani. Si stiu ca prin aceste sentimente voi putea sa traiesc alaturi de marea mea dragoste mult mult timp.  Te iubesc.

.

.

.

.

.

.

       Asa imi place sa cred ca a fost prima zi din viata mea. Cand mama mi-a zambit, m-a mangaiat, m-a sarutat pe frunte. Iti multumesc ca m-ai facut sa traiesc. Te iubesc.

Intrebari fara raspuns

De ce urâm in loc sa iubim ? Si de ce atunci cand iubim nu ne spunem ce simtim ? De ce vrem sa castigam lucruri care se vor strica, uza, distruge si arunca, in loc sa castigam oameni, prieteni, semeni ? De ce apreciem decaderea, imoralitatea, prostia, in loc sa apreciem frumosul, bunatatea si intelepciunea ? De ce tinem mai mult telefonul in mana decat tinem copiii in brate ? Si de ce atunci cand ii luam in brate, ii lasam jos la primul sunet al telefonului ? Mai exista oameni ce apreciaza frumusetea unui apus de soare vazut in linistea ce o ofera muntii? De ce trebuie sa calcam pe cadavre ca sa ajungem cat mai sus ? De ce preferam zgomotul unui oras aglomerat si poluat in locul unui satuc de munte linistit?