Stop the bus!

   Diminetile pentru mine sunt foarte obositoare. Ma chinui sa ma trezesc, sa ajung la telefon pentru a vedea cat e ceasul si apoi sa incep obiceiurile zilnice. Insa dimineata asta a fost putin mai speciala decat de obicei. In fiecare zi cand plecam spre statia de autobuz, mergeam linistita stiind ca nu voi intarzia. Dar astazi s-a intamplat ceva ce mie mi s-a parut cel putin ciudat. A trebuit sa alerg dupa autobuz! Poate ca unii va ganditi..ce este atat de ciudat sa alergi pentru a rpinde autobuzul? Dar acest lucru m-a facut sa realizez ceva: asa cum alergam poate unii dintre noi zilnic dupa autobuz, asa ar trebui sa "alergam" dupa ceea ce ne dorim.

   Nu imi place sa intarzii la ore! De aceea am preferat sa alerg pana in statie decat sa astept alte 10 minute pana la venirea altui mijloc de trasport. Insa...asa se intampla cu noi atunci cand spunem ca ne dorim ceva cu adevarat? Alergam, facem tot ce este necesar pentru a dobandi ceea ce vrem? Sau lasam "autobuzul" sa treaca pe langa noi in timp ce asteptam o alta solutie sa cada din cer?

   Eu cred ca sa iti doresti ceva atat de tare incat sa fii dispus sa te sacrifici pe tine, nu este un lucru de nimic. Cu atat mai mult sa faci ceva pentru a avea ceea ce iti doresti. Trebuie sa ai curaj pentru a-ti dori ceva cu toata fiinta ta. Dar trebuie sa ai o mare rabdare si sa alergi foarte repede ca sa poti ajunge la acel lucru.

   Daca nu obtii ceea ce doresti, nu numi asta esec! Spune doar ca nu a fost sa fie. Esecul este doar o stare de spirit. Oamenii nu sunt pierzatori sau necastigatori. Sunt doar oameni care au fost mai putin pregatiti sa lupte. 

   Autobuzul este in statie. Ce alegi? Sa fugi cat de repede poti pentru a-l prinde? Sau il astepti pe urmatorul? Decizia este doar a ta! Nimeni nu poate decide pentru tine! Poti alege sa fugi, sa lupti, si sa obtii ceea ce vrei. Este un drum mai greu, dar te va duce cu siguranta acolo unde vrei. sau poti alege sa pleci capul, sa recunosti ca nu ai fost pregatit si sa te intorci rusinat. Ori, poti alege sa mergi cu capul sus, dar sa astepti urmatorul autobuz. Decizia este a ta! Poti alege sa pleci, sau poti alege sa ramai.Dar ai grija, autobuzele mai raman si in pana! 

Cata

I had a dream...

Un drum ingust vad in fata.

Pe margine, cateva flori stau sa se usuce.

Nimic nu pare ca ar vrea sa se trezeasca la viata.

Calc pe nisipul fin, si simt caldura soarelui cum imi topeste pielea.

Incerc sa respir, dar nu am destula putere.

Deodata, doua brate puternice ma trag afara din acel loc. 

Ajung intr-un loc rece, neprimitor, ciudat.

In acea pustietate nu pot distinge decat cativa copaci fara frunze si niste pietre mari, dure.

Dar aici aerul este mai racoros; pot sa respir. 

Insa nu apuc sa inspir, pentru ca aceleasi brate puternice ma duc in alt loc. 

Acesta este cel mai ciudat dintre toate locurile. 

Este multa galagie, lumini si este plin de oameni grabiti.

Trec pe langa oameni fara sa ii pot recunoaste.

Fiecare isi vede de drumul lui; nimeni nu ma baga in seama.

Incepe sa se lumineze de ziua. Acele lumini orbitoare sunt inlocuite de razele soarelui.

Galagia insuportabila este inlocuia de zgomotul masinilor de pe strada.

Acea multime de oameni dispare.

Deschid ochii si incerc sa imi dau seama ce se intampla. 

Doua brate puternice ma ridica si se aude o voce: 

"Ce faci? Trezirea! Trebuie sa mergi la scoala!"

Cand aud aceste cuvinte, imi vin in minte doua idei:

Sa ma trezesc, sa infrunt acea zi cu capul sus,

Sau sa ma intorc la acea lume galagioasa,plina cu oameni grabiti?

Oricum as proceda, fie ca ma voi trezi, fie ca voi alege sa dorm, se va intampla acelasi lucru:

Voi trece pe langa oameni grabiti, care nu ma vor baga in seama.

Liniste nu va fi! 

Asa ca, in loc sa dorm, aleg sa infrunt ziua de azi.

In loc sa dorm, sa ascult galagia viselor mele, voi merge pentru a face o schimbare.

In loc sa ma plang de faptul ca nu am dormit destul, voi merge sa ma bucur de tot ce e afara.

Vis...realitate...toate sunt la fel. In loc sa dormi, gandindu-te la lumea ta "perfecta" din vis, mai bine scoala-te, si fa o schimbare!

Cata

NEW vs OLD

NEW vs OLD

  Ascultand la radio o melodie de mare insemnatate pentru oamenii secolului 21, una gen BOOM BOOM BOOM TZACA PACA BOOM BOOM Girl you make me feel crazy TZACA PACA si asa mai departe... a inceput brusc sa ma doara capul. Probabil de la prea mult tzaca paca...Am schimbat postul si am incercat ceva nou, ce nu mai incercasem pana atunci pentru ca eram sigura ca nu mi-ar placea. Un post de radio cu melodii foarte vechi, probabil din vechile musicaluri americane. La inceput parea ceva prostesc, dar dandu-i o a doua sansa, am vazut ca nu e chiar asa de rau. 

  Ideea e ca acest post de radio m-a invatat doua lucruri (deja prea multe pentru o singura zi). In primul rand, sa nu judeci o carte dupa coperta. Nu stii niciodata ce se poate ascunde in spatele ei. Al doilea lucru, este ca oamenii nu mai stiu sa aprecieze lucrurile vechi. Ca sa "supravietuiesti" in aceasta lume, trebuie sa ai ultimul tip de iPhone, sau ultimul tip de BMW ori Jaguar, sau cine stie ce haine super sofisticate, rupte in coate sau genunchi. 

  Intr-adevar...lumea se schimba, Se modernizeaza. Nu ca nu mi-ar placea! Sa fim sinceri...cui nu i-ar placea sa se trezeasca in fiecare zi cu un BMW Cabriolet la usa? Sau carei fete nu i-ar placea sa aiba cele mai dragute haine si accesorii? Dar nu despre materialism incerc sa vorbesc...

  Ci despre a aprecia ce ai avut, ce ai fost...de a aprecia lucruile care au trecut. Lucrurile vechi. 

  Sa fii mereu primul nu este totul. Sunt momente cand trebuie sa iesi din cursa, sa te dai batut, sa iei loc pe banca si sa te gandesti daca asta iti doresti cu adevarat. Adu-ti aminte de acele momente cand erai in vacanta si tot ce faceai toata ziua era sa alergi pe toate dealurile si sa incerci sa cunosti toate locurile. Cand intorcandu-te acasa tot ce voiai sa faci e sa mananci ceva si apoi sa dormi. Adu-ti aminte de trecut, cand nu aveai nicio grija. 

   Trecutul face parte din tine, face parte din fiecare dintre noi. Oricat de mult ne-ar placea sa il uitam, probabil, sau sa incercam sa nu ne aducem aminte, trecutul a avut si momente bune. Momente care ne-am fi dorit sa ramana mereu in amintirea noastra. Dar probabil cronologia de pe facebook este mai buna la asta decat noi. Oare asa sa fie? Trebuie sa lasam Facebookul sa isi aduca aminte de zilele de nastere ale prietenilor nostri? Trebuie sa lasam pozele sa ne aduca aminte de momentele frumoase petrecute de cei dragi? Cred ca suntem destul de mari incat sa ne descurcam si singuri cu propria memorie. 

   Nu iti folosi timpul doar incercand sa uiti momentele urate si gandindu-te la viitor. Incearca sa iti aduci aminte de trecut, de lucrurile frumoase care contau pentru tine cu adevarat. Dar fii cu ochii in patru...niciodata nu stii cand poate cadea un BMW din cer ;) 

Cata

Fara explicatii, fara dureri de cap!

   Atunci cand esti vesel/a, lumea iti spune sa nu mai fii asa. Ti se spune ca viata te va trece prin intamplari nefericite, si ca toata aceasta "euforie" nu te va ajuta sa te maturizezi.

   Atunci cand incerci sa fii serios/a, ti se reproseaza ca nu mai esti tu.Toti te intreaba ce ai patit, ce e cu tine. 

   Atunci cand esti suparat/a lumea iti reproseaza ca ar trebui sa vezi lucrurile mai pozitiv, ca o atitudine negativista nu te ajuta!

   Cum trebuie sa fim ca sa ii multumim pe ceilalti? Dar o intrebare mai buna ar fi...trebuie neaparat sa ii multumim pe ceilalti?

   Nu putem sa facem tuturor pe plac. Pentru mine nu conteaza atat de mult ce cred ceilalti despre mine, atata timp cat eu stiu cum stau lucrurile. De ce sa ascult barfele celorlalti cand eu stiu adevarul de la bun inceput? Cea mai buna metoda ca sa le inchizi gura e sa te duci direct la ei, sa le spui cum stau lucrurile si ca ar tebui sa isi vada de treburile lor. Daca vrei sa fii vesel, fii vesel! Daca vrei sa fii serios, da-i inainte! Daca vrei sa fii trist (desi nu prea e recomandat) poti sa fii trist! Cei din jur nu ar trebui sa iti dicteze cum sa te simti. Tu ai propriile sentimente. Asta te face sa fii om. 

   De azi inainte, eu stiu un lucru...nu imi mai pasa de ce spun altii. Daca vreau sa rad, o sa rad. Daca vreau sa plang, o sa plang. Daca vreau sa ma comport copilareste, asta o sa fac! Nu mai dau explicatii! 

   Pentru cei care vor sa ma intrebe ce fac, sunt mereu gata de discutie. Dar nu dau explicatii despre cum ma simt, de ce sunt asa sau de ce asa. Cred ca sunt destul de mare sa ma descurc cu propriile sentimente. Nu inteleg de ce trebuie sa insir tot carul de explicatii tuturor curiosilor care nu au altceva de facut decat sa mearga din poarta in poarta sa dea de veste ca X sau Y nu stiu ce a patit. 

   Intr-adevar, ai nevoie de oameni pe care sa te poti baza, carora sa le poti cere un sfat, cu care sa poti purta o discutie. Insa cred ca e la libera alegere a fiecaruia sa isi aleaga oamenii de incredere. 

   Vesel, trist, euforic, amuzat....fiecare are felul sau de a fi. Dar nu vad de ce trebuie sa dai explicatii altora despre felul tau de a fi. Poate nici macar tu nu stii de ce esti asa. This is what you are! 

    Fara explicatii, fara dureri de cap!

Cata

Detalii...detalii...

   Oamenii nu baga in seama amanuntele. Vrem ca lucrurile sa mearga struna, totul sa fie perfect, insa ne uitam numai la suprafata. Nu vrem niciodata sa privim dincolo de aparente. Ganditi-va la acest lucru ca la un test la mate. Pui +, rezolvi exercitiul, dar nimeni nu are rezolvarea la fel ca a ta si te intrebi unde ai gresit. Ei bine, daca ai fi fost atent la detalii, ai fi vazut ca acel + trebuia sa fie un -. Tot exercitiul este compromis!

   La fel se intampla si cu amanuntele, sau chiar si cu aparentele. Privim totul doar la exterior, fara sa acordam prea multa atentie acelor detalii care conteaza mai mult decat ne-am imagina noi. Nu studiem problema din mai multe parti. Vedem doar lucrurile care ne convin noua. Spunem ca nu ar putea fi vina noastra, ca celalalt este vinovat. Nu incercam sa spunem: "Poate am gresit si eu" sau "Nu esti numai tu de vina". Vrem sa scapam mereu cu fata curata, sa ii facem si pe ceilalti sa nu vada detaliile care ne-ar putea face vinovati. 

   Nu suntem perfecti! Niciodata nu vom fi! Nu exista oameni perfecti! Asa ca, ce-ar fi sa nu ne mai comportam ca si cum nimeni nu ar mai fi ca noi? Adevarul este ca ne aflam intr-o mediocritate. Nu suntem genii, nu suntem savanti, nu suntem niste oameni recunoscuti international. Suntem pur si simplu niste oameni simpli. Si ne comportam ca si cum suntem buricul pamantului! Ne dorim sa avem totul, dar nu facem nimic pentru asta. Ba mai mult, ignoram detaliile importante care ar putea sa ne duca undeva, si ramanem surprinsi de ce drumul nostru nu duce nicaieri. 

   Pentru politisti, pentru detectivi, pentru cei care investigheaza in general, detaliile sunt foarte importante. Sunt ca niste piese de puzzle- daca una lipseste, imaginea nu va putea fi niciodata completa, si cazul niciodata rezolvat! Daca politistii sau detectivii ar da aceeasi importanta detaliilor cum dam noi de obicei ("Lasa ca merge si asa"), nu am fi multumiti de ceea ce fac. Dar se pare ca de noi suntem multumiti. 

   Plus sau minus, poate ca uneori nu prea este mare diferenta. Dar atunci cand sunt lucruri importante in joc, chiar si cel mai mic detaliu poate duce de la TOT la NIMIC! Decizia e a ta!

Cata

Copilarie

 Cand eram mica, imi doream sa devin medic veterinar pentru ca imi placeau foarte mult animalele. Lucrul asta nu s-a schimbat, insa medicina veterinara nu m-a mai atras atat de mult cand am crescut. Pentru ca am vrut sa devin coafeza...imi placea ideea de a aranja miresele pentru nuntile lor, de parca asta era toata treaba pe care o face cineva in domeniul asta.

    Dupa un timp insa, cariera mea a inceput sa insemne mai mult decat o simpla coafura si deoarece calatoriile au devenit un hobby foarte interesant, am vrut sa devin stewardesa. Ideea de a zbura tot timpul cu avionul si de a calatori in toata lumea era pur si simplu geniala! 

   Dar, cum era de asteptat, lucrurile au luat o intorsatura ciudata. Urmarind in fiecare zi un serial foarte incitant despre viata de medic, am hotarat ca medicina este noua mea pasiune! Sincera sa fiu, nici acum nu imi suna prea rau, dar sa nu deviez de la subiect. Cum spuneam, am inceput sa ii fac ochi dulci medicinei. Incetul cu incetul, toti pareau multumiti cu decizia mea de a deveni un doctor cunoscut. Desigur, nimic nu dureaza o vesnicie. Asa s-a intamplat si cu decizia mea de a da la medicina. 

   Cand am inceput sa scriu diverse poezioare si ganduri, m-am gandit la posibilitatea de a merge mai departe pe o cariera in junalism. Lucrul acesta suna chiar promitator pentru cei mai multi din familia mea, avand in vedere faptul ca eu inca nu ma hotarasem ce o sa fac mai departe. Dar, cu riscul de a-i dezamagi pe unii, voi spune doar ca inca nu sunt chiar sigura ca jurnalismul este chiar ceea ce mi-as dori sa fac pentru tot restul vietii mele.

   Chiar daca unele dintre "meseriile" alese de mine au legatura intre ele, asta nu inseamna ca nu mi-am dorit si lucruri care acum mi se par total deplasate. Spre exemplu, cand aveam aproximativ 5 sau 6 ani, imi doream sa ma fac vanzatoare. Daca m-ar intreba cineva de ce imi doream asta, nu as avea nici cea mai vaga idee ce as putea sa ii raspund. Dar a fi vanzatoare nu este doar unul dintre cele mai interesant "joburi" visate de mine. Desi momentan memoria  imi joaca feste, sunt sigura ca daca voi scotoci mai bine in tolba cu amintiri voi mai gasi ceva la fel de interesant. 

   Ceea ce vreau sa spun nu este faptul ca eu sunt o persoana cam indecisa. Ci faptul ca eu imi aduc aminte de unele dintre acele amintiri din copilarie care ma fac sa zambesc fara sa vreau. Poate nu toti am avut parte de o copilarie frumoasa, insa niciodata nu e prea tarziu sa fii copil! Spun asta pentru ca eu la cei cativa anisori ai mei :D am cateodata o minte de copil. Imi place sa cred ca m-am maturizat, dar cei care ma cunosc nu cred ca sunt mereu de aceeasi parere cu mine. 

    De foarte multe ori incercam sa devenim sobri, maturi, plini de sfaturi bune si de experienta vietii. De multe ori ne victimizam spunand ca nu am avut o copilarie fericita, ca viata nu a fost dreapta sau ca suntem prea mari pentru a ne comporta ca niste copii. Dar cineva spunea ca cel care a uitat sa mai fie copil, a uitat sa mai traiasca. De cate ori am ramas inchisi in cutia noastra de maturitate si ne-am ascuns in fata unei fete serioase, cand inauntru tot ce am dorit era sa alergam desculti prin iarba proaspat cosita? De cate ori ne-am adus aminte de acele zile cand jucam sotron in fata casei si nimic altceva nu mai conta? Nu va cer sa jucati sotron. Va cer sa nu uitati sa fiti copii! Fie ca ai 20 de ani, fie ca ai 40, fie ca ai 60...niciodata nu e prea tarziu sa fii copil! Niciodata nu e prea tarziu sa fii ceva ce poate nu ai fost niciodata!

  

L.o.V.e.

   My love, there's only you in my life

The only thing that's bright

My first love, you're every breath that I take

You're every step I make

And I, I want to share

All my love with you

No one else will do

And your eyes, your eyes, your eyes

They tell me how much you care

Oh yes, you will always be

My endless love

Two hearts, two hearts that beat as one

Our lives have just begun

Forever, I'll hold you close in my arms

I can't resist your charms

And love, oh love

I'll be a fool for you, I'm sure

You know I don't mind

Oh, you know I don't mind

'Cause you, you mean the world to me

Oh, I know, I know

I've found, I've found in you

My endless love

Ohh, and love, oh, love

I'll be that fool for you, I'm sure

You know I don't mind

Oh, you know I don't mind

And yes, you'll be the only one

'Cause no one can deny

This love I have inside

And I'll give it all to you

My love, my love, my love

My endless love

O melodie ce nu are nevoie de cuvinte, la fel ca si sentimentul pe care il trasmite. Pentru ca iubirea nu are nevoie de cuvinte.