Cand eram mica, imi doream sa devin medic veterinar pentru ca imi placeau foarte mult animalele. Lucrul asta nu s-a schimbat, insa medicina veterinara nu m-a mai atras atat de mult cand am crescut. Pentru ca am vrut sa devin coafeza...imi placea ideea de a aranja miresele pentru nuntile lor, de parca asta era toata treaba pe care o face cineva in domeniul asta.
Dupa un timp insa, cariera mea a inceput sa insemne mai mult decat o simpla coafura si deoarece calatoriile au devenit un hobby foarte interesant, am vrut sa devin stewardesa. Ideea de a zbura tot timpul cu avionul si de a calatori in toata lumea era pur si simplu geniala!
Dar, cum era de asteptat, lucrurile au luat o intorsatura ciudata. Urmarind in fiecare zi un serial foarte incitant despre viata de medic, am hotarat ca medicina este noua mea pasiune! Sincera sa fiu, nici acum nu imi suna prea rau, dar sa nu deviez de la subiect. Cum spuneam, am inceput sa ii fac ochi dulci medicinei. Incetul cu incetul, toti pareau multumiti cu decizia mea de a deveni un doctor cunoscut. Desigur, nimic nu dureaza o vesnicie. Asa s-a intamplat si cu decizia mea de a da la medicina.
Cand am inceput sa scriu diverse poezioare si ganduri, m-am gandit la posibilitatea de a merge mai departe pe o cariera in junalism. Lucrul acesta suna chiar promitator pentru cei mai multi din familia mea, avand in vedere faptul ca eu inca nu ma hotarasem ce o sa fac mai departe. Dar, cu riscul de a-i dezamagi pe unii, voi spune doar ca inca nu sunt chiar sigura ca jurnalismul este chiar ceea ce mi-as dori sa fac pentru tot restul vietii mele.
Chiar daca unele dintre "meseriile" alese de mine au legatura intre ele, asta nu inseamna ca nu mi-am dorit si lucruri care acum mi se par total deplasate. Spre exemplu, cand aveam aproximativ 5 sau 6 ani, imi doream sa ma fac vanzatoare. Daca m-ar intreba cineva de ce imi doream asta, nu as avea nici cea mai vaga idee ce as putea sa ii raspund. Dar a fi vanzatoare nu este doar unul dintre cele mai interesant "joburi" visate de mine. Desi momentan memoria imi joaca feste, sunt sigura ca daca voi scotoci mai bine in tolba cu amintiri voi mai gasi ceva la fel de interesant.
Ceea ce vreau sa spun nu este faptul ca eu sunt o persoana cam indecisa. Ci faptul ca eu imi aduc aminte de unele dintre acele amintiri din copilarie care ma fac sa zambesc fara sa vreau. Poate nu toti am avut parte de o copilarie frumoasa, insa niciodata nu e prea tarziu sa fii copil! Spun asta pentru ca eu la cei cativa anisori ai mei :D am cateodata o minte de copil. Imi place sa cred ca m-am maturizat, dar cei care ma cunosc nu cred ca sunt mereu de aceeasi parere cu mine.
De foarte multe ori incercam sa devenim sobri, maturi, plini de sfaturi bune si de experienta vietii. De multe ori ne victimizam spunand ca nu am avut o copilarie fericita, ca viata nu a fost dreapta sau ca suntem prea mari pentru a ne comporta ca niste copii. Dar cineva spunea ca cel care a uitat sa mai fie copil, a uitat sa mai traiasca. De cate ori am ramas inchisi in cutia noastra de maturitate si ne-am ascuns in fata unei fete serioase, cand inauntru tot ce am dorit era sa alergam desculti prin iarba proaspat cosita? De cate ori ne-am adus aminte de acele zile cand jucam sotron in fata casei si nimic altceva nu mai conta? Nu va cer sa jucati sotron. Va cer sa nu uitati sa fiti copii! Fie ca ai 20 de ani, fie ca ai 40, fie ca ai 60...niciodata nu e prea tarziu sa fii copil! Niciodata nu e prea tarziu sa fii ceva ce poate nu ai fost niciodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu