Film sau realitate?

   Tie care iti plac? Filmele cu final fericit sau cele care cu final neasteptat?

Dupa parerea mea, filmele intra in aceste doua categorii: cu final fericit, si cu final neasteptat (nu cu final trist).

De ce? Chiar si viata noastra este un film. Un film in care noi suntem atat protagonisti cat si personaje secundare, si poate nu de putine ori personaje negative. Scenariul vietii noastre este unul cat se poate de complex.Regizorul vietii noastre organizeaza experientele din viata noastra astfel incat noi sa nu suferim, ci doar sa ne "invatam lectia".

   Cum spuneam, eu impart filmele in doua categorii. Astfel, impart si experietele prin care oamenii pot trece. Da, sunt intamplari in viata noastra care nu numai ca nu au final neasteptat, dar nicidecum un final fericit! Asa gandim pe moment.Ca nu exista scapare din acea situatie. Dar daca vom astepta, vom vedea ca se pot produce rasturnari de situatie cum nu ne-am fii asteptat. Si acea intamplare nefericita va avea un sfarsit neasteptat de bun, poate chiar unul fericit.

   Nu mereu lucrurile sunt roz, dar trebuie sa gasim acel motoras din noi care ne pune in miscare si ne face sa trecem peste lucrurile neplacute mai usor.

   In orice film exista acele personaje care ii pun bete in roate protagonistului si care fac acele intorsaturi de situatie atat de specifice filmelor. In filmul vietii, acesti oameni sunt denumiti "dusmani". In multe filme, la final, aceste doua personaje ajung sa fie prieteni. Asa se intampla oare si in viata noastra? Putem pune capat certurilor si dorintelor de razbunare? Ai incercat sa stai de vorba cu cel pe care il crezi dusmanul tau? Ai incercat sa vezi care este radacina problemei? Daca ne intoarcem la inceputul neintelegerilor, vom putea mai bine sa aflam de ce acele persoane ne considera"dusmani".

   Noi ne construim singuri finalul.Spre deosebire de filme, unde finalul este cunoscut de cate actori, noi nu avem de unde sa stim cum, unde sau cand se va termina filmul vietii noastre. Tot ce putem face este sa ne comportam ca si cum fiecare zi ar fi ultima. Sa nu avem regrete pentru trecut. Viata este prea scurta ca sa regreti ceva. Fa din fiecare zi cea mai frumoasa experienta. Si astfel finalul nu te va lua niciodata prin surprindere. si chiar daca nu o sa fie considerat un final fericit, macar va fi unul care sa nu ii faca pe altii sa spuna: "In sfarsit s-a terminat si filmul asta!" 

THE END!

Masca..

   Cand eram mica, eu credeam ca in Venetia toti oamenii poarta masti. De fiecare data cand auzeam acest cuvant, imagini cu oameni mascati imi veneau in minte si ma temeam de acel loc. Cu timpul,lucrurile s-au schimbat putin. Oamenii sunt Venetia se pare ca nu traiesc cu mastile pe fata.Cel putin, nu la propriu. 

   Mai nou, am inceput sa observ ca oamenii chiar au masti. De data aceasta, unele foarte bine ascunse, in asa fel incat sa poata ascunde chiar si cele mai mici detalii in legatura cu vreo identitate "secreta". Oamenii nu se ascund sa isi arate mastile. De cele mai multe ori isi arata intentionat mastile pentru a crede ca asa sunt ei in realitate. Un fel de psihologie inversa...una foarte stranie...

   Nu trebuie sa fii un geniu ca sa iti dai seama ca oamenii pot parea altceva decat sunt in realitate. Nu prin cum reactioneaza, cum se imbraca, comporta sau gandesc. Ci pur si simplu prin faptul ca trec de la o stare la alta fara prea multa greutate. Vorbesc despre acea "nehotarare" a unei persoane in legatura cu ceea ce este sau ceea ce vrea sa devina. Sincera sa fiu, nici eu nu sunt foarte hotarata in legatura cu ceea ce vreau sa fac pe mai departe. Insa orice decizie voi lua, vreau sa ma asigur ca este cea mai buna. Daca eu simt ca este o decizie buna, nu ar trebui sa imi pese ce cred ceilalti. Repet...nu ar trebui..dar de cele mai multe ori imi pasa. 

   Asa se intampla si cu mastile. Luam decizia sa le indepartam de pe fata noastra. Sa aratm lumii cine suntem cu adevarat, indiferent de ce ar spune aceasta. Dar chiar in momentul cand masca sta sa cada de pe fata noastra, repede incercam sa o punem la loc de frica "lumii". Oare chiar sunt toti de vina pentru faptul ca noi nu putem sa scapam de mastile de pe fata noastra? Nu se poate sa fie si vina noastra? Nu se poate, macar intr-un procent foarte mic, ca noi sa fim vinovati pentru ca ne aparam niste identitati false? Nu noi suntem vinovati ca suferim de o "personalitate multipla"? E vina cuiva ca incercam sa parem ceva ce nu suntem? Nu cred...si chiar daca ar fi asa...de ce sa facem ceva ce nu ne sta in fire doar pentru a apara masca? Parca era vorba ca o dam jos...

   Nimeni nu este perfect, asa e. Dar chiar si asa,de ce sa nu incercam macar sa nu mai avem acea masca oribila pe fata? Nu vom ajunge perfecti daca scapam de ea.Dar vom ajunge sa fim mai buni. si cei din jur vor vedea asta. Nu trebuie sa ne fie teama ca ne vom transforma in oameni mai buni. Lumea are nevoie de astfel de oameni. De oameni care stiu sa aprecieze ce este de apreciat, care recunosc adevaratele valori si care pot sa le respecte. Lume are nevoie de oameni buni. Desi mai nou toti incercam sa aparem cat mai bine in fata celorlalti punandu-ne usor masca pe fata, cel mai bine ar fi sa o scoatem. Sa ne aratam asa cum suntem. Cu calitati si defecte...cu bune si cu rele... La inceput nu va fi usor. Insa nimic la inceput nu pare usor. Totul tine de exercitiu. Cu cat vei incerca sa scapi mai mult de aceasta masca, cu atat vei deveni o persoana mai buna. Mai apreciata. De fapt, nu vei fi apreciat. Dar nu te teme. Vei deveni ceva mult mai frumos. Vei deveni OM!

Tic-Tac...

   De ce trebuie sa complicam atat de mult lucrurile? De fiecare data cand trebuie sa facem un lucru sau terbuie sa il ducem la bun sfarsit, incepem sa ne stresam si sa ne gandim "Daca nu am destul timp?".Ne complicam siguri...in loc sa lasam lucrurile sa vina de la sine, incercam sa le grabim si sa gasim solutii mai rapide, dar care au rezolvare de cele mai multe ori doar pe termen scurt. Nu rezolvi nimic daca te grabesti. Stii cum e...graba strica treaba. Cu cat ne grabim mai mult sa facem un lucru, cu atat vom ajunge sa complicam mai mult lucrurile. Vrem sa avem totul pe tava, la o simpla bataie din palme. Ne-am invatat ca toata umea sa faca asa cum vrem noi si cand vrem noi. Nu ne mai pasa de parerea celorlalti. Daca nu e ca a noastra, nu ne intereseaza. Dar te-ai gandit vreodata ca poate, doar poate..tu nu ai dreptate de data asta?

   Incerci sa faci toate lucrurile asa cum iti place tie, in asa fel incat totul sa iasa cum vrei tu. Nu mereu asta e solutia. Ca sa reusesti, trebuie sa ii lasi si pe ceilalti sa aiba o opinie. Sa isi exprime punctul de vedere. Daca incepi sa dai comenzi, sa te comporti ca si cum tu le stii pe toate, nu vei face nimic altceva decat sa ii faci pe ceilalti sa te urasca. Asa ca, in loc sa te impaci cu ceilalti si sa rezolvi problemele, incepi sa iti faci dusmani. 

   De ce trebuie sa complicam lucrurile? Nu putem pur si simpu sa vedem cum evolueaza situatia in loc sa grabim noi lucrurile? Ce rezolvi daca te grabesti? Da, obtii ceea ce vrei mai repede. Dar a avea un lucru mai tarziu si bine facut decat mai devreme si aproape degeaba, cred ca este mai bine. 

   Traim intr-un timp in care toti oamenii sunt grabiti. Vor sa faca totul in cel mai scurt timp, si parca 24 de ore nu le ajunge sa isi duca planurile pana la capat. De cele mai multe din cauza ca nu avem timp, incepem sa ne facem probleme ca lucrurile pe care ni le-am propus nu se vor incheia atunci cand trebuie. Astfel incepem sa ne stresam, incepem sa grabim lucrurile in favoarea noastra, dar din cauza faptului ca in mintea noastra exista gandul ca totul va iesi prost, intr-un final lucrurile nu vor sta atat de roz cum ne-am fi asteptat. 

    Intr-un secol in care trebuie sa-ti planifi fiecare secunda, unii oameni aleg sa faca unele lucruri asa cum sunt indemnati pe moment. Nu este de cele mai multe ori cea mai buna solutie, insa asa nu cred ca vom mai putea spune ca nu avem timp. De ce sa nu incercam macar o data sa lasam lucrurile sa vina de la sine, fara sa le grabim? Poate ca va trebui sa asteptam ceva mai mult timp, insa cand rezultatele vor aparea, nu cred ca vom mai fii nemultumitii.

Povestea noastra..

   Exista povesti nespuse...povesti ale unor oameni pe care, chiar daca nu ii cunoastem, am putea sa ii pretuim ca pe niste adevarati prieteni, ca pe niste oameni care au schimbat intr-un fel lumea.

   Fiecare poveste este diferita in felul ei.Desi este scrisa cu aceeasi truda si migala ca sa satisfaca toate cerintele cititorului, in spatele oricarei povesti frumoase se afla un fapt real.

   Viata in sine este ca o poveste. Inceputul este deseori stangaci, cu cateva greseli, dar ceea ce urmeaza compenseaza micile greseli involuntare. Continutul acestei povesti numite "viata" este o experienta incredibila pentru fiecare dintre noi-cum din acel micut bulgaras de om care abia a venit pe lume care astazi poate ca este managerul unei firme importante, sau poate insusi directorul acesteia. Poate ca astazi este un mare medic, sau un simplu constructor..nu conteaza! Nu ceea ce faci te defineste ca om, ci ceea ce esti. Ceea ce ai scris in povestea vietii tale. Ceea ce ai adunat atata vreme. 

   Minunile vietii ne insotesc la orice pas! Insa noi suntem prea ocupati cu micile noastre treburi cotidiene ca sa mai observam acele mici minuni care fac deliciul unei povesti bine scrise. Ne lasam influentati de societate,de ceea ce se spune ca este cel mai important: sa ai cat mai multi bani. Oare asta conteaza cu adevarat? Tu ce ai prefera? Sa traiesti o viata in puf, fara nicio grija, dar totusi nefericit si "mizerabil" din cauza ca nu ai prieteni care sa te aprecieze pentru ceea ce esti si nu pentru ceea ce ai? Sau sa traiesti o viata modesta, inconjurat de o familie iubitoare si de prieteni care stii ca sunt acolo cand ai nevoie de ei? 

   Deseori povestile cele mai frumose sunt cele mai simple. Cele care sunt scrise cu migala, cu truda si cu munca sincera. In loc sa stam sa ne gandim cum sa mai imbogatim continutul povestii noastre, mai bine am incepe sa ne gandim si la povestile celorlalti. Acele povesti de care spuneam la inceput..care merita cu adevarat ascultate. Da,cum sa nu...suntem prea ocupati sa ne facem griji pentru altii. Dar ce facem atunci cand altii isi gases timp sa se preocupe de noi? Raspundem cu aceeasi moneda si fac asta pentru tot restul vietii? Raspundem la fel iar apoi uitam complet de existenta acelei persoane? Ramanem indiferenti la gesturile frumoase venite din partea celor din jurul nostru? Cum ar trebui sa reactionam? Dar cum reactionam in realitate? 

  Povestile frumoase nu sunt numai cele cu final fericit. Frumoase usnt toate povestile.Tu trebuie doar sa incepi sa le asculti.Iti vei da seama ceea ce conteaza cu adevarat. Introducerea poate ca este putin stangace...sfarsitul poate nu este cel mai fericit sau glorios..dar cuprinsul? Tu ce ai planificat pentru cuprinsul povestii tale? Esti gata sa iei pixul in mana si sa incepi sa iti scrii noul capitol din povestea ta? Nu te descuraja...ce este cu adevarat special este pe cale sa inceapa!

Ganduri de iubire..

   Pentru ca nimeni nu intelege ce este iubirea mai bine decat cei care au trait adevarate povesti de iubire, de aceasta data nu voi scrie ceva de la mine, ci imprumutat dintr-o carte citita recent. Este vorba despre "invitatia la vals" de Mihail Drumes. 

   Este vorba despre un tanar care incearca sa cucereasca o fata, dar nu fiindca o placea, ci doar din orgoliu. Dupa ce au petrecut impreuna multe momente minunate, el vrea sa se desparta de ea, din motive pe care nici el nu le intelege. Cand aude insa ca ea este insarcinata, vrea sa se casatoreasca cu ea, dar din cauza orgoliului celor doi, si a unor intamplari  nefericite, ei se despart. In cele din urma ea se sinucide. Auzind de vestea aceasta, in timp ce facea pregatirile pentru inmormantarea ei, gaseste o scrisoare de la ea in care ii explica toata situatia, si motivul micilor incidente dintre ei. Pentru ca realizeaza ca far ea el nu mai poate trai, o urmeaza si astfel si el se sinucide. 

  O iubire ca in povesti...

   Iata acum, cateva dintre multele citate memorabile din aceasta carte:

"Pasiunile fug de lumina-lumina le omoara."

"Drumul invingatorului e inainte."

"Unele intamplari  din viata noastra, in loc sa ni se stearga din minte indata dupa savarsirea lor, ne raman fixate in memorie, uneori cu o lumina si o limpezime atat de neasteptate in ceea ce priveste detaliile, incat depasesc adesea evenimentele capitale care ne angajeaza soarta."

"Perseverenta picaturii de apa roade stanca si o prabuseste de pe culme. Or, care femeie are darzenia granitului ori a marmurii, afara de...Venus din Millo?"

"Cu cat lupta e mai grea, cu atat izbanda va fi mai mare."

"Ce este dragostea decat o taina pe care o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica lumii?"

"In materie de dragoste, perseverenta nu da gres!"

"Numai lipsa unui obiect sau a unei fiinte care ne-a apartinut odata ne pune la lumina adevaratului pret."

"Pe o femeie o cuceresti usor, dar o pastrezi greu."

"Inima unei femei nu se topeste chiar daca ai arunca-o in cuptoarele soarelui; o lacrima insa, o inmoaie."

"Marile dureri nu dor la inceput; sunt mari pentru ca deschid o rana care nu se mai vindeca."

"Iubirea e nesatioasa, de un egoism salbatic. Vrea sa-i sacrifici tot, fara a-i cere nimic in schimb, multumindu-te doar cu ceea ce-ti ofera."

"Nicio razbunare nu e mai cumplita ca aceea care izvoraste din dragoste"

Mama..

MAMA-primul cuvant pe care il spui si ultimul pe care il uiti. 

MAMA-cea mai luminoasa stea pe cerul vietii noastre.

MAMA-ingerul cu chip de om care iarta si iubeste neconditionat.

   Copii mici fiind, spuneam ca mama noastra este cea mai frumoasa, gateste cel mai bine, ca este cea mai buna mama din lume (nu ca nu ar fi). Cand am mai crescut, am inceput sa nu mai mergem de mana cu mama prin oras, sa nu ii mai spunem ca o iubim atunci cand suntem de fata cu altii, si sa ne comportam ca si cum nu ea ar fi cea care ne-a dat viata. Abia atunci cand devin adulti, majoritatea oamenilor realizeaza adevarata insemnatate a acestui cuvant. Deseori,pentru ca ei la randul lor au ajuns sa fie parinti. Dar de ce sa asteptam pana vom "creste mari" ca sa ii aratam mamei cat de mult o pretuim? De ce acum cand suntem la aceasta varsta nu putem sa ne aratam dragostea pentru ea la fel cum o faceam cand eram copii? Cu siguranta nimeni nu va avea de pierdut daca va incerca sa faca asta. 

   Mama nu numai ca ti-a dat viata, dar te-a crescut, te-a invatat ce este rau si ce este bine, si s-a straduit sa faca din tine cineva. Crede-ma, ai o multime de motive pentru care sa ii multumesti. 

   Spune-i ca o iubesti, ca ii multumesti pentru tot ce a facut pentru tine, ca este mama ta! Stii cum se spune: nu poti aprecia ceva decat atunci cand acel ceva nu mai este al tau. Asa ca nu te risca! Nu risca sa pierzi de langa tine singura fiinta care orice ai face, orice ai spune, si oricum te-ai comporta, te va iubi mereu! 

   Asa ca, nu uita: "O mama isi poate tine doar o vreme copilul de mana, dar din inima nu-i da drumul pana la sfarsitul vietii."

Iarta-ma!!!

Tu stii sa ierti?

Macar ai incercat?

Stii ce sentiment placut ai

Cand pare ca totul ai uitat?

Nu vreau sa pun la indoiala

Puterea ta de a ierta...

Insa ai invatat tu vreodata

Ca iertarea te poate schimba?

Vrei sa fii un om mai bun,

Sa ai lumea la picioare.

Dar nu stii tu ca puterea

Aduce o responsabilitate mare?

De cate ori in timpul vietii

Cand de necazuri tu ai dat,

Ai lasat totul deoparte

Si ai pledat vinovat?

Nu trebuie sa pari un sfant

Pentru a capta atentie.

Trebuie sa stii sa ierti,

Si sa te porti cu blandete.

Daca vreo nedumerire

In mintea ta a aparut,

Citeste asta inc-o data

Hai!Ia-o de la-nceput!

Iti "cunosti" aproapele? :)

   Crezi ca ii cunosti pe cei de langa tine? Crezi ca stii totul despre ei si ca nimic din ceea ce vei afla ulterior nu iti va schimba parerea buna care o ai despre ei? Da-mi voie sa fac un lucru... sa te trezesc la realitate.

   Adevarul e ca oricat am incerca sa ii cunoastem pe cei cu care ne petrecem cea mai mare parte din timp, poate chiar o viata intreaga, niciodata nu vom stii cu adevarat ce ascund in sufletul lor.

   Daca nu reusesti sa surprinzi o persoana in diverse situatii(atunci cand se supara, atunci cand este fericita, atunci cand primeste o veste proasta, atunci cand este trista), nu vei stii niciodata cum ar putea reactiona. Majoritatea  oamenilor cred ca este usor sa cunosti pe cineva doar din cateva conversatii, de cele mai multe ori acestea petrecandu-se in timp ce ambele parti sunt preocupate de alte ganduri, total cele aflate in discutie. Nu sunt marea fana a convorbilor fara sfarsit, dar poate ca acesta este compromisul pe care trebuie sa il fac pentru a ajunge sa ii cunosc pe cei cu care imi petrec timpul. 

   De altfel, cati oameni se pot "lauda" ca isi cunosc macar prietenii cu adevarat? Haideti sa recunoastem.. niciodata nu vom putea sa cunoastem pe cineva indeajuns incat sa nu gasim ceva care sa ne displaca. Chiar si cei mai buni prieteni se pot afla in aceasta postura. 

   Se spune ca nu iti ajunge o viata intreaga sa cunosti un om. Cat de adevarat! Dar cea mai rea parte in aceasta situatie, nu este faptul ca nu ii cunosti pe cei cu care pierzi vremea, ci ca vei incepe sa ii acuzi pe ceilalti ca ar fi ceva ce ei nu sunt. De multe ori se intampla sa spunem altora " Eu te stiu pe tine, nu esti asa!" sau "De cand te-am cunoscut nu te-am vazut niciodata facand asa ceva". Serios? "Eu te stiu..."? Daca ai cunoaste persoana respectiva cu toate calitatile si defectele pe care le are nu ai putea sa faci speculati absurde si sa acuzi o persoana ca nu este asa cum ti-ai imaginat tu. Desigur, multi oameni sunt dispusi sa se schimbe pentru a face pe placul celorlalti, dar de cele mai multe ori, adevarata personalitate iese la iveala atunci cand te astepti cel mai putin. 

  Ca sa cunosti pe cineva cum este in realitate, iti trebuie timp, vointa, chiar si curaj. De cele mai multe ori ne grabim sa tragem concluzii pripite si sa ne aruncam in niste presupuneri care sunt bazate pe dovezi putine. Nu vei stii niciodata ce ai pierdut, pana cand nu vei incerca! De aceea, incearca sa ii cunosti pe cei de langa tine, cat mai bine. Nu pentru a vedea ce calitati au mai dobandit, sau pentru a le scoate ochii cu nenumaratele defecte. Ci pur si simplu pentru ca se poate sa te fi inselat in privinta multor lucruri in legatura cu ceilalti. Si poate nu este prea tarziu sa ii descoperi pe cei dragi, cu adevarat!